Um die Webseite optimal gestalten und Ihnen an Ihre Interessen angepasste, nutzungsbasierte Informationen zukommen lassen zu können, verwendet Daimler Cookies. Mit der Nutzung der Webseite stimmen Sie der Verwendung von Cookies zu. > Weitere Informationen erhalten Sie in den Cookie-Hinweisen.

Acceptare
  • Vito
  • 12/2020
app store google play
X

Tipărire
Indicații privind bateria de pornire

Pentru a efectua lucrări la baterie, ca de ex.  demontarea sau montarea, sunt necesare scule speciale și cunoștințe de specialitate. De aceea, dispuneți efectuarea lucrărilor la baterie numai într-un atelier de service de specialitate autorizat.

AVERTIZARE Pericol de accident din cauza lucrărilor necorespunzătoare la baterie

Lucrările necorespunzătoare la baterie pot duce de ex . la un scurtcircuit. Astfel, se pot cauza limitări ale funcționării sistemelor relevante pentru siguranță și siguranța funcționării autovehiculului poate fi limitată.

Puteți pierde controlul asupra autovehiculului mai ales în următoarele situații:
  • La frânare

  • În cazul manevrelor de direcție bruște și/sau a vitezei neadaptate

În cazul unui scurtcircuit sau altor evenimente asemănătoare, adresați-vă imediat unui atelier de service de specialitate.
Nu continuați deplasarea.
Solicitați întotdeauna efectuarea lucrărilor la baterie la un atelier de service de specialitate.
  • Informații suplimentare cu privire la ABS mai multe

  • Informații suplimentare cu privire la ESP ®mai multe

Din motive de siguranță, Mercedes-Benz vă recomandă să utilizați doar baterii care au fost testate și omologate de Mercedes-Benz special pentru autovehiculul dumneavoastră. Aceste baterii oferă o protecție sporită la scurgere, pentru ca ocupanții autovehiculului să nu sufere iritații în cazul avarierii bateriei într-un accident.

AVERTIZARE Pericol de explozie din cauza încărcării electrostatice

Din cauza unui amestec de gaze ușor exploziv, încărcarea electrostatică poate aprinde o baterie.

Pentru a combate încărcarea electrostatică existentă, atingeți caroseria metalică înainte de a atinge bateria.

Amestecul gazos ușor explozibil se formează la încărcarea bateriei, precum și la pornirea asistată.

Asigurați-vă că nici dumneavoastră și nici bateria nu v-ați încărcat electrostatic.

Încărcarea electrostatică poate apărea de ex. în următoarele cazuri:
  • prin purtarea de îmbrăcăminte sintetică

  • prin frecarea îmbrăcămintei de scaun

  • dacă bateria este trasă sau împinsă de covoare sau alte materiale sintetice

  • dacă frecați bateria cu lavete sau cârpe

AVERTISMENT Pericol de arsuri chimice din cauza acidului din baterie

Acidul bateriei este iritant.

Evitaţi contactul cu pielea, ochii sau hainele.
Nu vă aplecaţi deasupra bateriei.
Nu inspiraţi gazele bateriei.
Nu lăsaţi copiii în preajma bateriei.
Spălaţi imediat temeinic acidul bateriei cu multă apă curată şi solicitaţi neîntârziat asistenţă medicală.
INDICAȚIE DE MEDIU Casarea necorespunzătoare a acumulatoarelor cauzează daune mediului înconjurător

Acumulatoarele conțin substanțe dăunătoare. Este interzis prin lege să le aruncați împreună cu deșeurile menajere.

Casați acumulatoarele în mod ecologic. Predați acumulatoarele descărcate la un atelier de service specializat sau la un punct de colectare pentru acumulatoare vechi.

La manevrarea bateriilor, respectați indicațiile de siguranță și măsurile de protecție.

  • Pericol de explozie
  • Focul, flacăra deschisă și fumatul sunt interzise la manevrare bateriei. Evitați formarea de scântei.
  • Electrolitul sau acidul bateriei este iritant. Evitați contactul cu pielea, ochii sau îmbrăcămintea. Purtați îmbrăcăminte de protecție adecvată, îndeosebi mănuși, șorț și protecție pentru față. Spălați imediat stropii de electrolit sau acid cu apă curată. La nevoie, adresați-vă medicului.
  • Purtați ochelari de protecție.
  • Nu permiteți accesul copiilor.
  • Respectați aceste instrucțiuni de exploatare.
Respectați următoarele instrucțiuni:
  • Lăsați bateria să se reîncarce mai des în următoarele cazuri:

    • Dacă vă deplasați mai ales pe distanțe scurte.

    • Dacă vă deplasați mai ales la temperaturi exterioare reduse.

    • Dacă opriți autovehiculul pentru o perioadă mai îndelungată.

    Doar dacă bateriile sunt întotdeauna încărcate suficient, acestea ating durata de viață prevăzută.

  • Dacă nu doriți să utilizați autovehiculul o perioadă mai îndelungată, luați legătura cu un atelier de service de specialitate autorizat.

  • Dacă opriți autovehiculul și nu aveți nevoie de consumatori electrici, scoateți cheia. Autovehiculul preia foarte puțină energie, iar bateria este protejată.

  • Dacă aveți nevoie de pornire asistată sau oferiți pornire asistată, folosiți doar punctul terminal pornire asistată din compartimentul motorului mai multe.

Locuri de montare
În funcție de varianta de echipare, autovehiculul dumneavoastră este dotat cu următoarele trei baterii:
  • Baterie de pornire în cutia scaunului dreapta față

  • Baterie auxiliară în cutia scaunului dreapta față

  • Baterie suplimentară în cutia scaunului stânga față